Nașterea lui Ioan Botezătorul sau Sânzienele, dar și Ziua Universală a Iei, marcate luni

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepție de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât și alte evenimente din viața lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul etc.

Nașterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV – V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

În această zi, din 2013, la inițiativa comunității online La Blouse Roumaine, dedicată promovării iei românești, se sărbătorește și Ziua Universală a Iei, marcată de comunitățile românești din toată lumea. Femeile în special poartă în această zi o ie.

Sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un străvechi cult solar și se mai numește în unele locuri și „Cap de vară” sau „Amuțitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstițiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Potrivit etnologului Marcel Lutic, sub numele „Sânziene” se ascund trei elemente strâns legate între ele. „Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica”, arată acesta.

Imaginația populară a închipuit Sânzienele ca pe niște fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobște prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea jucând.

„Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor și buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”, mai spune Lutic.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.

Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din țară, se fac pomeni pentru morți, de moșii de Sânziene.

În multe zone din țară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.

Spre dimineață, flăcăii umblă prin sat și aruncă cununițe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.

Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obișnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranța că astfel își vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că își înfășurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât și femeile, fără deosebire, își puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenția asupra frumuseții lor.

Fetele mai aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a ști câți ani mai are de așteptat.

Uneori, cununa era aruncată pe colțul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineață. Ea ducea cununa în ocolul vitelor și, cu ochii închiși, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum era această vită, tânără sau bătrână, așa urma să fie și viitorul soț.

Din spice de grâu, sânziene și alte plante, fetele își făceau cununi cu care se împodobeau și jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belșug, precum și pentru protecția gospodăriilor și ogoarelor. În tradiția populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca și soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.

În dimineața zilei de 24 iunie, multe fete obișnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc și mai ales nu trebuia să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era sănătos și drăgăstos peste an.

În ziua de Sânziene se țineau bâlciuri și iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focșani, Buda, din județul Vrancea, Ipătești, județul Olt, Pitești, Câmpulung Muscel, Cărbunești, județul Argeș, Broșteni, județul Mehedinți, Giurgeni, județul Ialomița.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare și floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

De asemenea, fetele obișnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul, de unde se poate vedea că aproape toată ziua era dedicată în special iubirii.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi și sensibili, acest procedeu fiind folosit și pentru tratarea frigurilor, iar roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi și piele.

Evenimente de Sânziene și Ziua Iei în Capitală

Sânzienele și Ziua Universală a Iei sunt marcate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală luni, de la ora 11.00. Instituția readuce în atenție tradițiile și obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniței din flori de sânziene la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeși până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea, de la identificarea semnelor solare sculptate de țăranul român acum 100 de ani pe porți la recunoașterea unor obiecte din gospodăriile muzeului și la participarea la un târg dedicat. Nu vor lipsi atelierele de creație și teatrul de umbre pentru copii și nici concursuri în care vor fi admirate și premiate cele mai vechi și frumoase ii și cămăși pe care le vor purta cei prezenți. De asemenea, cele care poartă numele de Sânziana vor avea intrarea liberă în muzeu.

Cele două sărbători sunt marcate și la Biblioteca Națională, unde, luni, publicul este invitat, la Ludoteca „Apolodor din Labrador”, la atelierele maraton „Ia românească, reper istoric și actualitate perenă”. „Vom desena și vom picta ii tradiționale românești inspirate din tezaurul mai multor zone ale țării. Planșele realizate vor face obiectul unei expoziții online, afișate pe site-ul Bibliotecii și pe paginile de Facebook”, arată organizatorii.

De asemenea, publicul poate vizita „Cămașa cu altiță, ca semn al identității naționale”, o expoziție de carte din colecțiile Bibliotecii Naționale a României.

Un eveniment special de Ziua Universală a Iei are loc și la Muzeul Municipiului București (MMB), luni, de la ora 18.00, respectiv lansarea volumului „Ii de sărbătoare din Colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici”, de Maria-Camelia Ene, șef Birou Istorie Bucureșteană, MMB. Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici este cel care găzduiește această întâlnire cu autoarea cărții și invitații săi – prof. univ. Dr. Adina Nanu și Adrian Buga, expert, istoric și critic de artă. Lucrarea este dedicată portului tradițional românesc de sărbătoare din patrimoniul etnografic al Muzeului Dr. Nicolae Minovici.

Colecția de ii donate de Nicolae Minovici este, astfel, pentru prima dată catalogată și publicată într-un volum de referință, după un an de cercetare, identificare și catalogare, proiect realizat de autoare, expert acreditat în costum urban și vestimentație cu valoare istorică, etnografică și memorială.